Lucrurile de care (nu) avem nevoie - partea I

3 săptămâni sora mea este în Muntele Mare Băişoara.

De 13 ani, o mână de oameni urmează acelaşi ritual: pornesc cu o grămadă de unelte - corturi, folii de plastic, sfori, cuţite, topoare, cuie, un joagăr :) (genial aparat pentru abdomene, by the way). Întâi merg "Cei Mari" - cu excepţia Antrenorului şi a Domnişoarei Profesoare (sora mea), ei au vârste cuprinse între 13 şi 19 ani. Sunt toţi cu viaţa bubuind prin vene, sunt nemuritori (nu cred că vor învăţa a muri vreodată) şi pe deplin inconştienţi. Această mână de oameni ridică pentru 3 săptămâni o altă lume, din nimic. În locuri pe care numai "Cei Mari" din anii trecuţi le ştiu, se găsesc piloni mari de lemn (busteni) din care se vor construi toate obiectele bazei de antrenament şi faimoasa "Bucătărie" - un fel de adăpost, mai sărac decât o colibă de cioban, dar suficient ca să permită gătirea unei mese calde, indiferent de vremea de afară. Tot ascunse sunt şi cărămizile vetrei focului - "de parca nu s-ar mai gasi altele dacă astea s-ar fura", ar putea zice cârcotaşii. Păi nici nu se mai găsesc altele la fel. Cărămizile de care vă spun ştiu sute de cântece rostite seara la un ceai, ştiu taine şoptite în timpul vreunei gărzi făcute pe timp de furtună şi ştiu prime săruturi şi prime iubiri împărtăşite seara, pe-ascuns, după ce a adormit domnul Antrenor care "nu era de acord" cu ele, deşi zâmbea ades pe sub mustaţa deasă de pe o faţă cu trăsături dure, atunci când se retrăgea în cort "să mai citească".


Ziua începe acolo când răsare soarele. Începe cu un Kata de respiraţie, făcut numai de centurile negre şi de Domnul Antrenor. Se face Kanku-Dai - asa se numeste lanţul de exerciţii de luptă cu un adversar imaginar. În limba română înseamnă Răsăritul Soarelui - frumos, nu?. Apoi se face un kata care se numeste Hangetsu (nu stiu ce înseamnă în limba română), dar e un exerciţiu care creşte capacitatea respiratorie şi solicită inima foarte mult. După ce se încheie cele 2 kata-uri şi se face salutul, tot Cei Mari se duc, iau sticle goale şi pornesc în alergare - alergare în pantă, prin bălţi, printre bolovani, la vale - 3 km - până La Poduri, un cătun, cu nişte mătuşi şi bunici bune la suflet care, în schimbul unui kg de roşii, le dau Celor Mari lapte proaspăt muls de la vitele pe care le au. În primul an când am urcat acolo erau 11 mătuşi, anul trecut mai erau 3...E greu la munte şi oamenii au îmbătrânit şi nu mai pot străbate drumul lung din satul Băişoara până sus, în capul muntelui, bătrân şi el. Odată laptele colectat, începe drumul înapoi, tot 3 km, dar făcut în marş de data asta, ca să nu se strice laptele de la atâta zdruncinare.

Când ajung în tabără se dă deşteptarea, atunci când Antrenorul tună (nu mi-a fost dat să aud glas mai puternic ca al Antrenorului) "Aliniereaaaa!". Ies copiii din corturi buimaci de somn unii, alţii sar de prin pădure de pe unde i-au trimis primele impulsuri fiziologice ale zilei:).

...

S-a trezit Ana. Dar voi continua povestea, poate, la noapte :).