luni, 25 iunie 2007










Aşa îmi place să mă gândesc la mine. Aşa mă şi văd în mintea mea. Cumva, acolo printre gânduri şi griji prăfuite, imaginea mea de copil frumos la 19 ani a rămas la fel...





Acum soţie, mamă, psiholog - atunci toate cele de azi, dar proiectate în viitor.






Mă face fotografia asta să mă întreb ades, dacă eu am o problemă de percepţie sau dacă ceilalţi ochi şi oglinzile răutăcioase mint...



Am un soţ care mă iubeşte. Mi-a fost alături, i-am fost alături. A fost o dragoste care a trecut multe probe de foc şi care are încă parte de teste şi de încercări.
























Am o fetiţă, draga mea Ana, care este viaţa mea. Ea este dascălul meu despre viaţă. Mă învaţă cum să mă bucur de lucrurile simple, cum să râd cu uşurinţă, chiar dacă am plâns înainte, cum să mă joc, cum să cunosc lumea cu paşi mărunţi şi curioşi, cum să explorez fără a avea conştiinţa vreunui risc, cum să transform timpul scurt în timp îndelungat. De la ea ştiu că pot să mă murdăresc şi să am hainele răsucite pe mine, dar să fiu fericită şi să nu-mi pese dacă ceilalţi râd. De la ea ştiu că nu avem nevoie de cuvinte pentru a ne arăta dragostea: ma-ma-ma, da-da-da, la-la-la, na-na-na fac cât un poem de iubire, dacă sunt însoţite de privirea potrivită. De la ea ştiu că oamenii pot să fie la fel de frumoşi, dacă nu le judeci istoria - că poţi să te bucuri pur şi simplu de vederea fiecăruia.





Ana m-a învăţat că a privi un copil care doarme îţi poate oferi aceeaşi pace caldă şi moale, pe care ai câştiga-o dacă ai dormi chiar tu.



Ea mă învaţă că suntem vulnerabili şi neajutoraţi multă vreme după ce ne ţinem pe picioare şi mâncăm singuri. Ea mă învaţă că important nu e că ai căzut, ci important e să iubeşti braţele care te ajută să te ridici, că e important să ştii unde vrei să mergi şi că nu e nici o ruşine să întinzi mâna pentru ajutor, atâta vreme cât ştii să fii recunoscător. Ea mă învaţă că e important să poţi să oferi sprijin şi siguranţă celui iubit, că a "răspunde de cineva" implică multe obligaţii, multe sacrificii, puţine drepturi şi mari satisfacţii.


...sunt multe lucruri pe care le voi mai învăţa de la Ana. Să zâmbesc şi să râd din nou - e prima mea temă de casă.





Niciun comentariu: