"Prietenii la nevoie se cunosc..."

Am primit anul acesta un mail frumos cu urări de sărbători de la unul dintre colegi. Printre alte gânduri frumoase transmise, colegul ne-a urat și să avem prieteni buni lângă noi, mai ales in momentele grele, pentru că bucuriile le putem duce singuri.

Mi-a reținut atenția urarea respectivă pentru că nu sunt de acord cu ea, în totalitate. E adevărat și demonstrat în studii științifice că suportul social e esențial în momentele de cumpănă. Sprijinul celor dragi poate face diferența între agravarea unei probleme medicale și între primul pas spre însănătoșire (ex. studii despre bolnavii de cancer, studii despre persoanele suferinde de depresie majoră).

Dar în momentele de bucurie? Nu este oare la fel de important să ai pe cineva alături când ești bucuros? Care singurătate e mai tristă: cea a omului care toată viața a fost singur și solitar (unii prin alegerea lor) sau singurătatea celui care intr-un moment de fericire ar îmbrățișa pe cineva și nu găsește pe nimeni în preajma lui, deși în restul timpului nu pare a fi un om singur și nu alege să fie așa? A vedea pe cineva singur la ananghie, luptând, chinuindu-se să depășească momentul e oarecum asteptat, adică te poți aștepta ca lumea să evite proximitatea față de evenimente neplăcute, să păstreze distanța. Mi-e ușor să înțeleg, e de așteptat ca oamenii să evite să trăiască emoții negative. Incredibil de triste mi se par însă scenele in care cineva e bucuros, dar singur sau, și mai trist, când cineva e singur în momente de sărbătoare. Un Crăciun singur, o masă de Revelion plină de bucate, dar fără meseni, o zi de naștere fără invitați, fără telefoane de "La mulți ani!" (sau fără mailuri, în zilele noastre), o reușită la școală sau la serviciu pe care să n-ai cui s-o povestești, un pahar de vin bun pe care nu ai cu cine să-l bei...Poate e de vină contrastul între "decor" și "actor", dar situațiile din a doua categorie mi se par mult mai triste. Te poți aștepta ca tristețea ta să nu aibă valoare sau efect asupra altora, să te evite ceilalți, mai ales pentru că încearcă să se protejeze pe ei de trăiri neplăcute, dar a nu avea parte de ceilalți în momente de bucurie, în momentele când ai de oferit ceva înseamnă un "NU" spus răspicat persoanei tale. Nu ai nimic din mediu sau din ceea ce te înconjoară ca să justifice refuzul celorlalți (excepție fac situațiile în care ceilalți refuză din motive obiective = "sunt în afara controlului lor"), ca să explice de ce ai rămas singur în sărbătoarea ta. Rămâne numai propria persoană ca unică explicație...De aceea, o casă plină de prieteni la moment de sărbătoare poate fi semn al aprecierii pe care ceilalți o au față de tine, față de ce ești tu ca om.

Cam așa văd eu lucrurile...

Fiți, așadar, prieteni și în necaz și în bucurie pentru ceilalți. Bucuriile trăite împreună, împărtășite, devin mai târziu ancore în vremuri tulburi și de aceea sunt prețioase.

Sunt recunoscătoare pentru că eu am primit în dar o familie cu care să trec printre tristeți și cu care să împart bucurii. Am știut însă întotdeauna că bucuriile sunt cu atât mai mari și tristețile cu atât mai ușor de depășit cu cât ai mai mulți oameni în preajmă.

Un An Nou fericit, tuturor!

Ce mi-a plăcut la Avatar

În sfârșit, după zeci de motive găsite pentru a nu pleca de lângă copii, duminica trecută, nașii noștri au făcut o minune cu noi și ne-au scos din casă. Am fost să vedem un film și am fost însoțiți numai de adulți (ne-am redescoperit oarecum stângaci în astfel de situații, ne-au sălbăticit întru totul copilașii noștri :) ). Filmul pe care l-am văzut se numește Avatar și, probabil, tot restul lumii l-a văzut înaintea noastră.

Povestea filmului e o rețetă de succes, destul de predictibilă, până la urmă: o civilizație "avansată" găsește o alta, "băștinașă", posesoare a unui bun pe care "avansații" îl doresc cu înverșunare pentru a obține bunăstare materială. Un "avansat" accesează lumea băștinașă, îi înțelege și îi asimilează valorile și stilul de viață și se alătură ei în lupta pentru supraviețuire. S-a mai mers pe același scenariu și la alte filme de succes Misiunea, Ultimul samurai, Dansând cu lupii etc. Deși rețete repetate, toate aceste filme mi-au plăcut, iar Avatar nu face excepție.

Ce mi-a reținut însă atenția, mi-a plăcut și mi-a rămas în minte e felul în care Na'vi se salutau: "Te văd". Mi-am amintit de unul dintre cursurile de la psihologie, curs ținut de domnul profesor Miclea. Ne prezenta depresia și ne explica de ce este mare probabilitatea apariției unor episoade depresive atunci când cineva se pensionează. Spunea că pe lângă beneficiul unei activități care îți dă sentimentul utilității ("îi mai sunt cuiva de folos", "cineva are nevoie de mine"), locul de muncă îți mai oferă ceva - șansa de a socializa. Spunea domnnul profesor că simplul fapt că cineva te salută dimineața când ajungi la serviciu are efectul unei "mângâieri psihice". Atunci când o persoană e deprimată se izolează, se retrage din lume, fuge de contacte sociale, își refuză dreptul de a exista și în izolarea ei devine atât de convinsă că nu merită să existe încât gândurile suicidare devin urmarea firească a acestei convingeri. Faptul că cineva te salută înseamnă că ți-a remarcat prezența și această banală confirmare a existenței tale îți dă sentimentul că existența ta are un rost, de vreme ce produce un efect, chiar neînsemnat, asupra cuiva. O dovadă din viața de zi cu zi a acestei realități e situația în care cineva supărat pe altcineva refuză să îl salute. E ca și cum ar zice "Nu meriți atenția mea, respectul meu, îți refuz dreptul de a fi observat. Nu recunosc că exiști. Nu te văd". Un alt exemplu vine din relațiile de cuplu, mai ales în cazul relațiilor mai vechi. Intervine un fel de "Nu te văd" trăit în doi, în care fiecare partener ignoră și nu recunoaște nici un merit al celuilalt. Astfel, marile tăceri care preced marile conflicte dintr-un cuplu, ce altceva sunt decât un mare "Nu te văd" adresat calităților și meritelor celuilalt?

Mi-a plăcut salutul poporului Na'vi din Avatar pentru că, așa cum am înțeles eu, el înseamnă în același timp "Meriți să exiști pentru mine, recunosc că ești parte a comunității din care eu fac parte și te accept pentru tot ceea ce ești și pentru tot ceea ce poți să devii", pe scurt "Te văd".

Mi-a mai plăcut, ca tuturor celor cu care am vizionat filmul, pădurea de pe Pandora, noaptea.