De ce e nevoie ca cineva sa imi spuna care e valoarea mea? De ce nu putem trai pur si simplu cu constiinta faptului ca suntem valorosi per se?
Octavian Paler spunea ca cea mai cinstita comparatie este cea facuta cu tine insuti.
Cursurile de psihologie sociala spun ca nu ne putem defini ca identitati, ca persoane decat prin raportare la ceilalti. Bunaoara, nu ma pot defini ca scunda decat prin a ma raporta la cel putin inca o persoana mai inalta ca mine.
Cartile si studiile de psihologie industrial-organizationala si cercetarile de management al performantelor au produs tomuri de articole pe tema evaluarii performantelor...
De unde aceasta nevoie? O nevoie atat de imperativa, incat si atunci cand faci eforturi in dorinta de a evita o comparatie cu alte persoane, tot te atinge, te lezeaza, te frustreaza, o concluzie la care ajungi parcurgand inconstient si neintentionat acest proces de autoevaluare. "Unde ma situez eu in comparatie cu celalalt?" pare sa fie sloganul care guverneaza o cursa scapata de sub control in care toti ne-am inscris.
Am constatat ca o actiune in sine, un gest poate primi valente sensibil diferite atunci cand apare comparatia. Un bine primit si acceptat poate sa fie perceput cu totul negativ prin raportare la altii.
Personal, ma stradui constient si dedicat sa ma ghidez dupa regula lui Octavian Paler. Sa ma compar cu mine insumi. Trist e ca, din orice directie incep, "imi da cu virgula", cum spune cineva cunoscut. Cum as putea sa ma compar cu EU de la 18 ani? Dar cu EU CARE AS PUTEA FI?
Si asa, esuand lamentabil in a fi superioara altora prin a reusi constient sa nu fac comparatie cu altii, astept si eu, mediocru si banal, confirmarea propriei valori, confirmarea propriei identitati din partea celorlalti, cu convingerea ca ei vor vedea "obiectiv" si vor actiona ca atare. Sunt o mama buna? O s-o spuna Ana, alegand bratele in care sa alerge atunci cand e strigata. Sunt frumoasa? O s-o spuna cateva complimente, priviri sau flori . Sunt iubita, respectata, dorita de cei pe care ii consider apropiati? O s-o spuna numarul de prieteni care imi cauta compania, numarul de prieteni cu care impart momentele importante, numarul de prieteni cu care imi petrec vacantele. Sunt recunoscuta ca valoare si fac o diferenta in lumea mea prin felul in care imi inteleg munca? O s-o spuna felul in care sunt auzita cand am o dorinta, felul in care ma privesc oamenii cu care lucrez, felul in care sunt rasplatita. Sunt fericita?...
"Imi da cu virgula". Si n-ar fi nicio problema, daca virgula nu ar aparea dupa un zero.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu