vineri, 31 decembrie 2010

"Prietenii la nevoie se cunosc..."


Am primit anul acesta un mail frumos cu urări de sărbători de la unul dintre colegi. Printre alte gânduri frumoase transmise, colegul ne-a urat și să avem prieteni buni lângă noi, mai ales in momentele grele, pentru că bucuriile le putem duce singuri.

Mi-a reținut atenția urarea respectivă pentru că nu sunt de acord cu ea, în totalitate. E adevărat și demonstrat în studii științifice că suportul social e esențial în momentele de cumpănă. Sprijinul celor dragi poate face diferența între agravarea unei probleme medicale și între primul pas spre însănătoșire (ex. studii despre bolnavii de cancer, studii despre persoanele suferinde de depresie majoră).

Dar în momentele de bucurie? Nu este oare la fel de important să ai pe cineva alături când ești bucuros? Care singurătate e mai tristă: cea a omului care toată viața a fost singur și solitar (unii prin alegerea lor) sau singurătatea celui care intr-un moment de fericire ar îmbrățișa pe cineva și nu găsește pe nimeni în preajma lui, deși în restul timpului nu pare a fi un om singur și nu alege să fie așa? A vedea pe cineva singur la ananghie, luptând, chinuindu-se să depășească momentul e oarecum asteptat, adică te poți aștepta ca lumea să evite proximitatea față de evenimente neplăcute, să păstreze distanța. Mi-e ușor să înțeleg, e de așteptat ca oamenii să evite să trăiască emoții negative. Incredibil de triste mi se par însă scenele in care cineva e bucuros, dar singur sau, și mai trist, când cineva e singur în momente de sărbătoare. Un Crăciun singur, o masă de Revelion plină de bucate, dar fără meseni, o zi de naștere fără invitați, fără telefoane de "La mulți ani!" (sau fără mailuri, în zilele noastre), o reușită la școală sau la serviciu pe care să n-ai cui s-o povestești, un pahar de vin bun pe care nu ai cu cine să-l bei...Poate e de vină contrastul între "decor" și "actor", dar situațiile din a doua categorie mi se par mult mai triste. Te poți aștepta ca tristețea ta să nu aibă valoare sau efect asupra altora, să te evite ceilalți, mai ales pentru că încearcă să se protejeze pe ei de trăiri neplăcute, dar a nu avea parte de ceilalți în momente de bucurie, în momentele când ai de oferit ceva înseamnă un "NU" spus răspicat persoanei tale. Nu ai nimic din mediu sau din ceea ce te înconjoară ca să justifice refuzul celorlalți (excepție fac situațiile în care ceilalți refuză din motive obiective = "sunt în afara controlului lor"), ca să explice de ce ai rămas singur în sărbătoarea ta. Rămâne numai propria persoană ca unică explicație...De aceea, o casă plină de prieteni la moment de sărbătoare poate fi semn al aprecierii pe care ceilalți o au față de tine, față de ce ești tu ca om.


Cam așa văd eu lucrurile...


Fiți, așadar, prieteni și în necaz și în bucurie pentru ceilalți. Bucuriile trăite împreună, împărtășite, devin mai târziu ancore în vremuri tulburi și de aceea sunt prețioase.


Sunt recunoscătoare pentru că eu am primit în dar o familie cu care să trec printre tristeți și cu care să împart bucurii. Am știut însă întotdeauna că bucuriile sunt cu atât mai mari și tristețile cu atât mai ușor de depășit cu cât ai mai mulți oameni în preajmă.


Un An Nou fericit, tuturor!

4 comentarii:

oana spunea...

Parere mea este diferita de ceea ce am citit aici.

Eu cred ca este usor sa gasim o persoana pe care sa o imbratisam intr-un moment de fericire (un coleg, o vecina, o cunostinta pe ymsg ... ca sa nu zic de familie), trebuie doar sa ne uitam in stanga si in dreapta (trebuie sa cautam un pic - dar vom gasi); pe de alta parte, undeori este atat de dificil sa gasim o mana care sa ne ajute sa ne ridicam de jos (desi o tot cautam), mana care sa ne ajute fara sa ne judece.

Citisem undeva (nu mai stiu unde) ca prietenul adevarat este cel pe care il chemam in momentele fericite din viata noastra si care vine nechemat atunci cand ne este greu - aceasta este si pararea mea despre prietenia adevarata.

Din experienta mea as spune ca bucuriile sunt cu atat mai mari si tristetile cu atat mai usor de depasit atunci cand avem persoanele potrivite alaturi. Altfel spus: calitatea prietenilor este mult mai importanta decat numarul lor. Deseori un singur prieten bun este mai pretios decat o suta de "prieteni", atat in momentele bune cat si in cele grele.

Un an nou prietenos!

Cela spunea...

Problema nu e de a gasi pe cineva pe care sa imbratisezi, ci de a gasi pe cineva care sa traiasca in rezonanta bucuria ta (sincer si fara sa te judece). Mie nu mi se pare simplu, nici banal. Poate e o chestie personala, ceva ce tine numai de mine.
In rest, admit comentariul tau ca valabil si nici nu am contestat valoarea prietenului in momente grele (nu cred ca poate fi contestata stiintific sau la nivelul simtului comun).
La fel, sunt de acord cu definitia prietenului adevarat - cineva care sa vina nechemat cand ti-e greu, sa nu te judece si care conteaza calitativ, nu cantitativ.
Vroiam doar sa semnalez o situatie la care, probabil, se gandesc mai putini si o trec cu vederea mai usor.Prietenul ti-e alaturi la fel ca in casnicie "la bine si la rau", chiar si atunci cand nu e fizic langa tine. Un prieten e atat de multe...Poate o sa incerc sa scriu o data si despre asta.

Pana atunci, sa te bucuri de un nou an plin de momente fericite, tu si toti cei ce-ti sunt dragi :)!

Cela spunea...

"Voi care vă întoarceţi acasă
şi după ce-aţi închis uşa
spuneţi “bună seara”
voi nu ştiti ce-nseamnă
să intri pe o uşa tăcând."
(Scrisori imaginare)

Spunea infiorator de frumos Octavian Paler

Poze nunta Antonia spunea...

felicitari, in primul rand pentru blog,
iar in al doilea rand pentru minunatele postari. chiar m-a impresionat articolul.succes in continuare