Fata tatii

FATA TATII


de Paul Bogdan

Ce mai faci tu frumoasa tatii?

Mi-am întors o clipă ochii de la tine

şi mi-ai sărit aşa,

ca un fluture obraznic,

cu făptura până la umăr.

M-ai luat pe nepregătite.

Eu ăla,

care te duceam pe palmă

şi mai târziu pe umăr,

acum uimit îţi sărut mâna,

frumoasa tatii.

Cu ce gură frumoasă mă trezeai tu nopţile

şi cu ce încăpăţânare mă trezeai din vise.

Visul tatii, vis.

Cum mergeai tu greiere,

împiedicându-te de lumea asta străină

şi se apleca tata să-ţi ţină pasul,

să-ţi ţină mersul ală,

ce te-a dus departe de mine.

Te-ai săltat aşa,

zburând

şi nu te-ai uitat în urmă,

şi mă uit tată după aripile tale,

mă tot uit şi nu le mai văd,

că am îmbătrânit aşa cum îmbătrânesc toţi taţii,

fără să-şi dea seama.

Te-ar ţine tata iar pe palme şi pe umeri,

s-ar trezi tata în toate nopţile

până mi s-o pune cruce la capul ăsta albit.

Că tata-i puternic pentru tine,

un puternic nevolnic acum

când tu îmi eşti departe,

fata tatii.