De Paste

Esti bun Doamne

de Radu Gyr

Eşti Doamne bun, eu pământean şi rău
Şi-n dragoste nu-ţi semăn, nici in milă.
Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău
de par dospit din cer nu din argilă.

Nu ţi-am râvnit nici razele subţiri,
Nici tălpile străpunse de piroane.
Dar Tu mă faci părtaş în răstigniri
şi-ţi tot îngân osânda din icoane.

Sfinţit pe cruci pe care nu m-am vrut
şi de-nvieri pe care nu le-aş cere,
nu ştiu: Tu te cobori la mine-n lut
sau eu mă urc spre raiul Tău bând fiere?

Cu necerşită slavă mă încarci
Şi-n cuie, când sfinţenia mă frânge
Oftând mă uit la rănile-mi prea largi
Şi-ţi cresc alături, sânge lângă sânge.

Fără cuvinte

Mă minunez neîncetat de cât de multe poate spune faţa unui om...Sunt persoane care găsesc frumuseţe în peisaje. Pentru mine faţa unui om este cel mai interesant spectacol. Privesc cu plăcere schimbul rapid al unei expresii cu o alta, gesturile, apropierile şi îndepărtările. Sunt multe lucruri pe care o astfel de observaţie ţi le dezvăluie. Îmi face plăcere să urmăresc "jocurile" pe care oamenii le joacă unii cu alţii. Uneori e vesel. Alteori joaca unora îi costă pe ceilalţi, îi doare. Se vede şi asta.
Pentru mine e ca şi cum m-aş uita la un film cu subtitrare. De fapt, nu are importanţă dacă sonorul e pe "mute". Semnificaţiile ascunse ale celor care tocmai s-au spus sau care tocmai s-au petrecut sunt "la vedere", în gesturile şi pe chipurile lor. Ceea ce fac, felul în care privesc, felul în care le sună vocea spune mult mai multe decât cuvintele lor. E o lume pe care o pot accesa doar observând-o. Din experienţa mea, nu e bine să intervii verbal în această lume. Ceea ce spun gesturile, privirile, feţele coincide rareori cu ceea ce spun cuvintele şi oamenii nu-şi doresc să fie expuşi. Atunci pretind că n-am văzut nimic sau mă retrag.
Spectacolul nonverbal se desfăşoară peste tot. Pot sta ore în şir privind oamenii şi nu mă plictisesc. Şi joc şi eu ca toată lumea. Uneori mai bine, alteori mai prost.