Am primit anul acesta un mail frumos cu urări de sărbători de la unul dintre colegi. Printre alte gânduri frumoase transmise, colegul ne-a urat și să avem prieteni buni lângă noi, mai ales in momentele grele, pentru că bucuriile le putem duce singuri.
Mi-a reținut atenția urarea respectivă pentru că nu sunt de acord cu ea, în totalitate. E adevărat și demonstrat în studii științifice că suportul social e esențial în momentele de cumpănă. Sprijinul celor dragi poate face diferența între agravarea unei probleme medicale și între primul pas spre însănătoșire (ex. studii despre bolnavii de cancer, studii despre persoanele suferinde de depresie majoră).
Dar în momentele de bucurie? Nu este oare la fel de important să ai pe cineva alături când ești bucuros? Care singurătate e mai tristă: cea a omului care toată viața a fost singur și solitar (unii prin alegerea lor) sau singurătatea celui care intr-un moment de fericire ar îmbrățișa pe cineva și nu găsește pe nimeni în preajma lui, deși în restul timpului nu pare a fi un om singur și nu alege să fie așa? A vedea pe cineva singur la ananghie, luptând, chinuindu-se să depășească momentul e oarecum asteptat, adică te poți aștepta ca lumea să evite proximitatea față de evenimente neplăcute, să păstreze distanța. Mi-e ușor să înțeleg, e de așteptat ca oamenii să evite să trăiască emoții negative. Incredibil de triste mi se par însă scenele in care cineva e bucuros, dar singur sau, și mai trist, când cineva e singur în momente de sărbătoare. Un Crăciun singur, o masă de Revelion plină de bucate, dar fără meseni, o zi de naștere fără invitați, fără telefoane de "La mulți ani!" (sau fără mailuri, în zilele noastre), o reușită la școală sau la serviciu pe care să n-ai cui s-o povestești, un pahar de vin bun pe care nu ai cu cine să-l bei...Poate e de vină contrastul între "decor" și "actor", dar situațiile din a doua categorie mi se par mult mai triste. Te poți aștepta ca tristețea ta să nu aibă valoare sau efect asupra altora, să te evite ceilalți, mai ales pentru că încearcă să se protejeze pe ei de trăiri neplăcute, dar a nu avea parte de ceilalți în momente de bucurie, în momentele când ai de oferit ceva înseamnă un "NU" spus răspicat persoanei tale. Nu ai nimic din mediu sau din ceea ce te înconjoară ca să justifice refuzul celorlalți (excepție fac situațiile în care ceilalți refuză din motive obiective = "sunt în afara controlului lor"), ca să explice de ce ai rămas singur în sărbătoarea ta. Rămâne numai propria persoană ca unică explicație...De aceea, o casă plină de prieteni la moment de sărbătoare poate fi semn al aprecierii pe care ceilalți o au față de tine, față de ce ești tu ca om.
Cam așa văd eu lucrurile...
Fiți, așadar, prieteni și în necaz și în bucurie pentru ceilalți. Bucuriile trăite împreună, împărtășite, devin mai târziu ancore în vremuri tulburi și de aceea sunt prețioase.
Sunt recunoscătoare pentru că eu am primit în dar o familie cu care să trec printre tristeți și cu care să împart bucurii. Am știut însă întotdeauna că bucuriile sunt cu atât mai mari și tristețile cu atât mai ușor de depășit cu cât ai mai mulți oameni în preajmă.
Un An Nou fericit, tuturor!
